Regimul de democraţie-populară se defineşte printr-un hei-rup revoluţionar având drept obiectiv transformarea în de tip nou a tot ce mişcă în România. De tip nou trebuiau să devină: presa, munca, amorul, ştiinţa, literatura şi arta. De tip nou trebuiau să devină spectacolele de divertisment.

„Scânteia“ din 8 iulie 1948 îşi consacră Cronica teatrală semnată de Victor Bârlădeanu spectacolului „Uite Stroe, nu e Stroe“, de la Grădina Volta-Buzeşti.

Din debut, textul semnalează angajarea companiei „Nora Placentini“ pe calea asumării music-hallului de tip nou.

Judecat din această perspectivă, spectacolul se evidenţiază ca un salutar progres: „«Coadă la Stroe» a constituit primul pas pe calea unei noi reviste româneşti, inspirată din imediata actualitate. «Uite Stroe, nu e Stroe», este o depăşire a primei reviste a companiei «Nora Placentini», prin faptul că s-a înlăturat cea mai mare parte din lipsurile vădite şi în «Coadă la Stroe», prin faptul că au dispărut aproape în întregime pornografia, parăzile de femei dezgolite, cupletele deocheate şi mai ales, prin faptul că s-a dat un conţinut mai serios multora dintre tablourile revistei.“

Pentru a argumenta o astfel de apreciere, benefică pentru situaţia politică a spectacolului, nu ştim dacă şi pentru situaţia sa comercială, „Scânteia“ exemplifică din belşug: „Un exemplu pe deplin edificator este finalul actului I, care cuprinde o chemare către public, către tot poporul, pentru înălţarea noii clădiri a Teatrului Naţional. Actorii cântă un marş: «Se înalţă casa noastră», în timp ce pe fundal doi muncitori ridică în pumnii lor vânjoşi această clădire a culturii româneşti, care va fi Teatrul Naţional. Chemarea este însoţită, deci, plastic, de înfăţişarea acelor care înalţă cu mâinile lor ţara nouă şi cultura nouă. Un alt tablou sugestiv, în care unul din faptele actualităţii apropiate – apariţia noilor