S-a dovedit ştiinţific că ţările care consumă cantităţi mari de lapte „oferă“ mai mulţi laureaţi la premiu Nobel.
Cercetările oamenilor de ştiinţă au scos la iveală că persoanele care consumă mult lapte au şanse mai mari să câştige premii Nobel, faţă de oamenii care nu agrează gustul laptelui, scrie clicksanatate.ro.
O dovadă importantă în acest sens este legată de faptul că în Suedia, ţara din care provin cei mai mulţi câştigători de Nobel, se consumă cea mai mare cantitate de lapte pe cap de locuitor. Statisticile arată că suedezii beau fiecare aproximativ 340 de litri pe an.
La polul opus se situează China, cu cel mai mic număr de laureaţi şi cu cel mai scăzut consum de lapte pe cap de locuitor, respectiv 25 de litri pe an.
Ideea unui studiu amplu privind legătura dintre consumul de lapte şi îmbunătăţirea activităţii cerebrale a venit după ce au fost analizate concluziile unei alte cercetări, în care se sugera o asociere între consumul de ciocolată şi câştigătorii Nobel.
Rezultatele cercetării, care au fost publicate în Jurnalul Medical din New England, speculau faptul că flavonoidele din ciocolată pot îmbunătăţi activitatea creierului.
Acest lucru le-a dat de gândit autorilor experimentului recent, care s-au gândit astfel: Cum ciocolata este adesea combinată cu laptele, se poate ca tocmai laptele să fie cel care creşte performenţele intelectuale? Şi s-au gândit bine, dovezile descoperite sunt clare.
Prin urmare, în raportul studiului, autorii au declarat, că pentru a creşte şansele de a câştiga premii Nobel nu trebuie să mănânci mai multă ciocolată, ci probabil ar trebui să bei mai mult lapte, eventual combinat cu ciocolată caldă.
Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul de Neurologie Practică.
S-a dovedit ştiinţific că ţările care consumă cantităţi mari de lapte „oferă“ mai mulţi laureaţi la premiu No