Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Criza financiară a amplificat excluziunea socială"

Publicat in Bursa, luni 21 ianuarie 2013 ·

Criza financiară a amplificat excluziunea socială în multe ţări, printre care şi ţara noastră, în condiţiile în care un număr tot mai mare de oameni nu îşi pot asigura, prin forţe proprii, un trai deasupra pragului de sărăcie, arată Parviz Fartash, fostul reprezentant rezident al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în ţara noastră. Pentru a combate efectele negative provocate de situaţia economică dificilă, guvernele trebuie să încerce să menţină măsura de protecţie socială, precum şi să încerce să stimuleze crearea de locuri de muncă, recomandă domnia sa.

Una dintre principalele probleme ale autorităţilor române o reprezintă capacitatea adminsitrativă redusă, care face ca programele de dezvoltare economică şi socială să sufere de lipsă de coordonare şi, din această cauză, impactul acestora să nu fie cel dorit, consideră Parviz Fartash, care şi-a încheiat mandatul la finele anului trecut.

* Interviu cu Parviz Fartash, fost reprezentant rezident al PNUD în România

Reporter: Care sunt principalele proiecte pe care PNUD le-a finalizat în România, anul trecut?

Parviz Fartash: Cel mai important proiect finalizat anul trecut îl reprezintă realizarea de incubatoare de afaceri, proiect început în anul 2004. Prin intermediul său, am reuşit să înfiinţăm zece astfel de incubatoare, în diverse oraşe din ţară. Am ţintit zone în care este nevoie de dezvoltarea de afaceri şi crearea de locuri de muncă. Un incubator reprezintă un spaţiu, de obicei o clădire sau un complex de clădiri, în care, în medie, 20 de companii nou-înfiinţate, care intenţionează să angajeze cel puţin două-trei persoane în afara fondatorilor, primesc găzduire, finanţare pentru plata utilităţilor, precum şi pentru achiziţia aparaturii necesare pentru desfăşurarea activităţii. Companiile pot funcţiona în incubator pentru trei ani, după care ar trebui să se poată de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 11 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 52 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 11 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°