-AA+A
Intifada celor care nu cuvântă În urmă cu un an de zile, lumea ieşea buluc pe străzi să-l apere pe Raed Arafat, palestinianul care e mai român decât foarte mulţi dintre noi. Implicaţiile politice ale ambiţiei prosteşti a matrozului de la Cotroceni de-a controla tot şi pe toţi, le-am comentat la timpul respectiv şi au avut drept rezultat anomia din PDL. Acum e vorba de altceva, e vorba de un sistem de sănătate care nu îşi mai găseşte suflul, nu mai simte cu inima lui Hipocrate obiectul muncii - omul şi problemele sale trupeşti, dar mai ales cele sufleteşti, sigur, de care ar trebui să se ocupe preoţii. Medicii şi preoţii au fost întodeauna un fel supraoameni, pentru că nu ar trebui să-i fie dat oricui să fie doctor sau preot. Moartea fetiţei de 4 ani din Năsăud a mai adăugat un metru, poate doi la uriaşa umbră care apăsă peste sistemul de sănătate, tot mai deasă, un fel de ceaţă neagră, indisolubilă, un fel de potecă spre nicăieri.
Nu e bine deloc! Dar, nu poţi arunca cu pietre în toată lumea, pentru că rişti să-i loveşti şi pe cei nevinovaţi, pe cei care vor să facă bine, iar, eu sunt convins că există medici, asistente, infirmiere cu suflet şi bun simţ, aşa cum există şi uscături.
Ca peste tot, de altfel!
Nu sunt adeptul lapidării nimănui şi susţin faptul că unei intifade i se poate răspunde tot cu o intifadă şi vreau aici să-mi plec capul în semn de respect pentru năsăudencele care au organizat acel protest mut. Ştiu că sistemul nu se poate însănătoşi decât din interior, asta, pentru că problema e omul, omul care, iată, nu mai e cel mai de preţ capital. Trebuie să recunoaştem, toţi, că am devenit răi, egoişti, superficiali. Trăim un fel de Kali Yuga, iar reformarea sănătăţii, trebuie să plece de la schimbarea mentalităţii: poate că unii medici se cred mici Dumnezei, dar nici noi nu suntem Sfinţii Părinţi. Degeaba facem clădiri mode
