Pentru că, în această perioadă, marcăm împlinirea a 645 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei, mă folosesc şi eu de prilej ca să-mi reafirm pasiunea pentru istoria oraşului în care m-am născut şi în care, cu mici întreruperi de câte o vară, am trăit până la aproape 27 de ani. Pasiunea mea pentru poveştile clădirilor vechi din Slatina s-a transpus într-un blog şi, sub titulatura de Slatina de altădată, am încercat, cu ajutorul susţinătorilor acestui proiect, să transpun poveştile din oraşul vechi în prezent. De asemenea, am încercat să trag un semnal de alarmă asupra gradului de degradare a clădirilor din acest areal al oraşului, un centru istoric pe care puţine oraşe din această parte a ţării îl mai au. Mă bucur când văd că municipalitatea a trecut la reabilitarea unor străzi de acolo, urmând să fie redată acea atmosferă de la 1900, când viaţa avea o frumuseţe a ei, iar oamenii erau departe de ceea ce sunt urmaşii lor de acum, îndoctrinaţi cu peste 50 de ani de comunism şi vreo 20 de neocomunism.

Mi-aduc aminte că slatinadealtădată.wordpress.com a fost creat într-o după amiază, în vreo 40 de minute. L-am aruncat în internet şi l-am abandonat timp de mai multe luni până când, într-o altă după amiază, mi-am aruncat ochii pe statistica site-ului şi mi-am dat seama că nu sunt singurul care păşeşte încet pe străzile din Centrul Vechi şi care priveşte cu nostalgie fiecare bucată de tencuială căzută de pe clădirile pline de istorie. Atunci, am pornit o campanie furibundă prin care am încercat să adun în acelaşi loc poveştile acestui oraş, dar şi poveştile oamenilor despre istoria oraşului. Aş vrea să cred că am reuşit, însă tumultul prezentului nu-mi prea mai dă şanse să mă ocup de trecut. Într-o perioadă relativ scurtă am reuşit să adun peste 1.400 de aprecieri pe pagina de Facebook şi să am vizualizări bune pe site. Totuşi, iniţiativa mea a f