Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost ostatic din Algeria: Nu a venit nimeni să ne salveze. Am reuşit să fugim şi am reuşit să ne salvăm, până la final

Publicat in Antena 3, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Antena 3 a obţinut o declaraţie de la unul dintre ostaticii din Algeria: "Nu sunt foarte bine psihic, dar fizic sunt bine. Nu am dormit prea bine. Vreau să fiu sigur că ai mei colegi sunt în siguranţă şi pe urmă vorbim", a adăugat omul.

Liviu Floria a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că a ajuns în Româna ieri seară, la ora 21:30, venind de la Frankfurt.

"Nu a venit nimeni să ne salveze. Am reuşit să fugim şi am reuşit să ne salvăm, până la final. Am fost doar preluaţi de armata algeriană", a arătat Floria.

"Au fost două zile de teroare absolută, de miercuri dimineaţă până vineri la ora 17:00 am fost sub o teroare permanentă. Nu am stat laolaltă cu ceilalţi români, dar am fost lângă un prieten cu care am reuşit să plec de acolo", a adăugat Floria.

"Noi ne aflam într-o zonă de birouri, în care erau mai mulţi colegi, la ora aceea de dimineaţă. Eu şi colegul ne-am ascuns în biroul meu, am încuiat uşa, curentul tăiat, luminile stinse. Au venit teroriştii, au căutat, au dat cu picioarele în uşi, nu au reuşit să spargă uşa la noi, au fost în alte birouri şi au luat alţi colegi ostatici", a povestit omul.

"Am ajuns la concluzia că ne descoperiseră, că se învârteau în jurul nostru şi la un moment dat oricum ne găseau. Era inevitabil. Am luat decizia să plecăm şi am plecat. La adăpostul nopţii, pe lângă maşini şi pereţi, am escaladat gardul şi am reuşit să fugim".

"Nu aveam niciun soi de comunicare, nu am avut radio, telefon, nu am avut nimic, doar gândurile noastre. Ei erau hotărâţi să ucidă, erau înarmaţi, nu erau foarte mulţi, dar erau înarmaţi. Ce să faci în faţa unui AK-47?

"Este o poveste foarte lungă şi dacă lipsesc detalii nu o să puteţi să vă daţi seama ce s-a întâmplat. Mai mult acum nu pot să spun", a conchis Floria.

Antena 3 a obţinut o declaraţie d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 45 minute
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum 36 minute
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum 54 minute
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum o ora
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 11 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Anomalii pulmonare ascunse au fost identificate la copiii şi adolescenții cu COVID de lungă durată. „Părinţii ar trebui să înţeleagă”

Ziare.com acum 8 ore
Un tip avansat de imagistică prin rezonanţă magnetică, RMN, a dezvăluit anomalii pulmonare semnificative şi neidentificate anterior la copiii şi adolescenţii cu Covid de lungă durată, au raportat cercetătorii în revista Radiology, un jurnal al Socie

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 8 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Premiile Oscar 2025: Nu a fost Sebastian Stan. Cine a câștigat Oscarul pentru care a fost nominalizat și actorul român

HotNews acum o ora
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, categoria la care a fost nominalizat și actorul român Sebastian Stan, a fost câștigat în 2025 de Adrien Brody grație interpretării sale din filmul „The Brutalist”. Brody a fost recompensa

Zelenski spune că poate salva relaţia cu SUA

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, că el crede că ar putea salva relaţia cu preşedintele american Donald Trump după întâlnirea lor incendiară din Biroul Oval, dar că discuţiile trebuie să continue în spatele uşilor

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°