Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI cum arată actorul Matthew McConaughey după terminarea ultimului film

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 20 ianuarie 2013 ·

nydailynews.comMatthew McConaughey încearcă să revină la fizicul care l-a consacrat, după ce a slăbit drastic pentru un rol. Actorul a terminat filmările la pelicula „The Dallas Buyer's Club”, în care a jucat un electrician homofob, bolnav de SIDA.

După ce a ajuns la greutatea de aproximativ 60 de kilograme pentru rolul lui Ron Woodroof din filmul „The Dallas Buyer's Club”, actorul a mărturisit că se află doar cu 2 kilograme în minus faţă de ţinta sa pentru această perioadă, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Referitor la aspectul său fizic, Matthew McConaughey a declarat pentru revista People: „Îmi place să mă lupt. E vremea să mă lupt acum. Am avut 61 de kilograme, acum am 68, am terminat filmul, aşa că încerc să-mi revin”.

Actorul a mărturisit că a savurat din plin cheeseburger-ul pe care l-a mâncat după ce filmul a fost gata: „Asta a fost. Am luat cheeseburger-ul şi am stat 25 de minute pentru a-l savura”, a precizat actorul.

nydailynews.comMatthew McConaughey încearcă să revină la fizicul care l-a consacrat, după ce a slăbit drastic pentru un rol. Actorul a terminat filmările la pelicula „The Dallas Buyer's Club”, în care a jucat un electrician homofob, bolnav de SIDA.

După ce a ajuns la greutatea de aproximativ 60 de kilograme pentru rolul lui Ron Woodroof din filmul „The Dallas Buyer's Club”, actorul a mărturisit că se află doar cu 2 kilograme în minus faţă de ţinta sa pentru această perioadă, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Referitor la aspectul său fizic, Matthew McConaughey a declarat pentru revista People: „Îmi place să mă lupt. E vremea să mă lupt acum. Am avut 61 de kilograme, acum am 68, am terminat filmul, aşa că încerc să-mi revin”.

Actorul a mărturisit că a savurat din plin cheeseburger-ul pe care l-a mâncat după ce filmul a fost gata: „Asta a fost. Am luat cheeseburger-ul şi am stat

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 22 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°