Anul acesta va fi unul important pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Potrivit autorităților locale, instituția va intra în reparații majore. Mai exact, unitatea spitalicească va fi modernizată, reparată și dotată cu aparatură medicală performantă, astfel încât pacienții să aibă toate condițiile necesare pentru a se trata.
Printre obiectivele proiectului se numără și modernizarea lifturilor pentru pacienți și pentru alimente, vechi de zeci de ani. ,,Pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, vrem să realizăm următoarele investiții: reparații capitale și modernizare în sumă totală de 3.330.000 lei, modernizarea grupului electrogen și modernizarea lifturilor”, a spus Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj.