Aikido era interzis înainte de '89, iar după scandalul meditaţiei transcedentale, din 1982, practicanţii au fost daţi afară din sălile de antrenament în care pregăteau clandestin. Sensei Derlogea a propus recent Ministerului Educaţiei un program pentru educarea caracterului prin sport, dar a fost refuzat: "Sînt de o prostie incomensurabilă! Am avut senzaţia că aşteptau să-i plătesc!"
Făcut celebru de actorul Steven Segal (7 dani), Aikido îşi datorează începuturil în România pasiunii şi perseverenţei lui Şerban Derlogea (8 dani). Azi, deşi septuagenar, sensei arată pe tatami o vitalitate rară şi continuă să predea arta căreia i-a dedicat 40 de ani de viaţă în cadrul Centrului de Arte Marţiale CASA al Universităţii din Bucureşti.
- Sensei, cum aţi început aikido-ul în România?
- De fapt, am început cu judo. Profesorul meu de sport din liceu, Ion Avram, învăţase judo în Franţa, de la un japonez, prin '37-'38. L-am reîntîlnit cînd profesa la Agronomie şi preda judo, clandestin. Voiam să fac mişcare, aşa că l-am rugat să îmi dea lecţii. Ne antrenam pe ici, pe colo. După JO Tokyo (1964), cînd judo a fost declarat sport olimpic, autorităţile l-au introdus şi la noi. Partidul preţuia mult participările la Olimpiade. Au deschis săli, le-au împănat cu agenţi ai Securităţii, că na!, şi ei trebuiau să facă mişcare. S-a creat o federaţie şi totul a devenit legal.
Antrenamente cu "specialişti în studii orientale"
- Cum aţi trecut la aikido?
- L-am întîlnit pe Nicolae Bialokur, polonez după tată. Rudele lui din străinătate îi trimiteau cărţi despre artele marţiale, multe despre Aikido, arta marţială fără "bătaie". Bialokur avea nevoie de voluntari şi m-am dus. Nu pricepeam mare lucru din cărţi, dar Bialokur era ambiţios şi a chemat profesori din străinătate să ne înveţe.
- Cum, în plină perioadă comunistă?
- Comunicau prin scrisori.
