Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investițiile multianuale pe care le dorește deputatul Mihai Donțu

Publicat in News Brasov, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Liberalul Mihai Donțu, reales deputat în colegiul 3 – Codlea – Rupea, membru în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, a prezentat, la solicitarea newsbv.ro, care sunt obiectivele pentru care va face lobby să fie cuprinse în proiectul de buget pe acest an.

„Principalele proiecte pe care le susțin sunt cele de infrastructură. Sunt investiții multianuale, care necesită sume importante de bani, așa cum este repararea capitală a drumului Șercaia – Hoghiz, denumit pe bună dreptate «Drumul Rușinii». Am vorbit personal cu dl. ministru Fenechiu (ministrul Transporturilor – n.r.) ca județul Brașov să fie prins cu o sumă considerabilă la capitolul investiții pentru drumuri, în contextul în care, după cum se știe, în ultimii patru ani Brașovul a primit cei mai puțini bani la drumuri, de la guvernele din acea perioadă. A existat ideea de a clasifica drumul județean în drum național, ca să fie finanțat de la bugetul de stat, dar această acțiune durează foarte mult timp, este nevoie de avizul de la patru ministere, pentru a fi apoi discutată și aprobată în Guvern. De aceea, este mult mai simplu să se aloce bani pe investiții județului Brașov, «văduvit» pe nedrept la acest capitol, iar lucrările să înceapă cât mai repede“, a precizat Mihai Donțu.

De asemenea, deputatul PNL mai dorește să obțină sprijin pentru dezvoltarea parcului industrial de la Feldioara, dar și înființarea unuia la Codlea, în zona industrială, ambele cu impact major social, în privința înființării de locuri de muncă. Tot pentru Codlea, la capitolul investiții în infrastructură, Mihai Donțu spune că va face lobby pentru aprobarea finanțării realizării ocolitoarea municipiului, pentru a scoate traficul greu din localitate.

„Un alt proiect de suflet pentru mine este dezvoltarea turismului ecumenic și cultural în zona Rupea. Aici sunt o mulțime de locuințe care au apaținut sau apațin par

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 18 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 7 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°