Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alex Nedea - "În Premieră", reporterul european al anului 2012

Publicat in Antena 3, luni 21 ianuarie 2013 ·

Mihai Gâdea l-a avut ca invitat duminică seara la Sinteza Zilei pe Alex Nedea. Reporterul Antena 3 este câştigătorul categoriei "Presă video" la ediţia 2012 a concursului "Reporter European", organizat de Comisia Europeană şi de Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania.

Reportajul câştigător realizat de Alex Nedea pentru emisiunea "În Premieră" se numeşte "Integrarea nu e", "un material despre fonduri europene şi haz de necaz", care încearcă să descopere cum a reuşit România să nu folosească fondurile de aproape 35 de miliarde de euro, pe care i le-a pus la dispoziţie Uniunea Europeană. Materialul a fost prezentat în emisiune în primăvara anului 2012 şi poate fi revăzut aici.

"Integrarea nu e" este un material pe care reporterul Antenei 3 dorea de multă vreme să îl realizeze. El a vorbit despre discrepanţele majore pe care le-a observat între localităţi apropiate în timpul călătoriilor prin România. El a văzut cum într-un sat oamenii abia se deplasează pe străzile pline de noroi şi, la câţiva kilometri distanţă, fondurile europene au fost folosite pentru asfaltarea străzilor, instalarea reţelei de apă, renovare şi amenajare.

"De aici a pornit totul", susţine Alex Nedea, menţionând că diferenţele nu sunt specifice unei singure zone, ci pot fi observate peste tot în ţară. Incapacitatea României ca membru UE de a folosi fondurile comunitare pentru dezvoltare ne împiedică să prindem din urmă Vestul. "Noi românii stăm pe loc, cad munţi de bani de bani pe noi şi ne doare spatele să-i ridicăm". Fie că este vorba de lipsă de viziune sau pricepere, autorităţile locale nu dau impresia că au capacitatea de a realiza proiecte pentru fondurile europene şi acest aspect se simte în dezvoltarea acelor zone, parcă blocate în timp.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII SINTEZA ZILEI.

Mihai Gâdea l-a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°