Liceul de Electrotehnica şi Telecomunicaţii din Constanţa este cunoscut ca unitatea de invăţământ în care în ultimii 5 ani nu a avut loc niciun incident în care elevii sau profesorii să fie implicaţi.
Fără bătăi în şcoală sau lângă şcoală, fără persoane necunoscute care să fi intrat în incinta liceului, fără cazuri care să fi ajuns în atenţia forţelor de ordine şi mai ales, fără niciun ban din partea autorităţilor locale. Şi asta pentru că cei din conducerea şcolii s-au descurcat singuri, au găsit, au accesat şi au pus în practică, proiecte europene care însumează aproape 600.000 de euro.
Atât profesorii cât şi cel puţin 300 de elevi, până acum, au putut astfel participa, la stagii de formare în licee din marile capitale ale Uniunii Europene. Primul proiect pe care fostul director al liceului de telecomunicaţii Constanţa, Gheorghe Gavrilă l-a pus în aplicare priveşte, „siguranţa şi securitatea elevilor cu ajutorul profesorilor şi părinţilor de serviciu”.
În şcoala care este împrejmuită cu un gard metalic, se intră doar cu cartelă, camerele de supraveghere înregistrează orice mişcare, profesorii şi părinţii notează în registru şcolii orice neregulă. „Părintele a fost conştientizat că noi răspundem de elev doar cât stă în şcoală, dacă un copil sare gardul şi i se întâmplă ceva numai e răspunderea noastră şi părinţii ştiu asta” spune directorul liceului, Mihai Ungureanu. Părinţii de serviciu fac echipă cu profesorii şi le vine rândul odată la câteva luni. Nicoleta Negoiţă , mama unui elev al liceului de telecomunicaţii, de serviciu în şcoală ,susţine că „am acceptat fără nicio reţinere propunerea conducerii, e în folosul nostru să avem cât de cât o supraveghere a copilului, suntem şi noi în această colaborare părinte, profesor, elev de serviciu, şi timp de câteva ore ,să putem şti ce face fiecare”. @N_