Fondul Monetar Internaţional a arătat o oarecare iritare privind privatizările companiilor de stat, în cazul Complexului Energetic Oltenia, oficialii declarând că vor comunica la vârful FMI faptul că partea română nu vrea să-şi ţină angajamentul. La una dintre întâlnirile cu FMI a participat şi directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel.
Acesta a declarat pentru Gorj Domino că FMI va monitoriza în continuare compania energetică. Interesant este faptul că reprezentanţii Guvernului s-au ţinut „tare” în ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia, în sensul că au spus FMI-ului că se mai gândesc la privatizarea acestei companii abia prin 2014.
Nu au fost selectaţi supraveghetorii
În replică, oficialii FMI au declarat că mesajul primit de board-ul FMI, la Washington, va fi că partea română nu-şi respectă angajamentul în această privinţă. Pe de altă parte, reprezentanţii Guvernului au mai comunicat faptul că pentru CE Oltenia a fost selectat managerul „privat”, iar acesta va fi numit oficial, în următoarele două săptămâni. „Pentru Consiliul de Supraveghere, firma de headhunting nu a finalizat selecţia”, a declarat Laurenţiu Ciurel.
Fără privatizare
Tema privatizărilor companiilor de stat este un subiect, după cum a declarat premierul Victor Ponta, unul delicat, iar acest lucru este demonstrabil în aceste zile. Din spusele directorului Laurenţiu Ciurel, FMI a amintit de angajamentul Guvernului PDL, din 2011, în care acesta s-a angajat să vândă CE Oltenia. Aşa se face că FMI a întrebat, în mod firesc, de ce nu s-a întâmplat acest lucru: „ A rămas în continuare monitorizarea companiei. FMI a întrebat de ce nu suntem privatizaţi şi că trebuia să fim, aşa cum, în 2011, partea română a făgăduit. Reprezentanţii OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) au spus că vor pune problema unui consultant juridic pen