“Există ceva putred în regatul... Uniunii Europene!”. În aer pluteşte o aromă de nemulţumire, care îşi ţese pânza peste tot în Europa. Şi mai ales în ţările care au avut recent scrutine legislative sau alegeri prezidenţiale.

Precum o glumă proastă, la abia câteva luni după ce un nou guvern a luat frâiele, ales în mod demn, oamenii îşi afişează nemulţumirea pe stradă şi cuvintele sunt universale: “cei noi nu sunt cu nimic mai buni, au aceleaşi relaţii cu FMI-ul, precum cei vechi, fac acelaşi lucru precum fostul guvern, nu asta am votat”.

Prea puţin contează în realitate motivele, ceea ce contează este mai ales această dorinţă de a putea cel puţin o dată, să o luăm de la început. Să facem o altă alegere. Totuşi, că este vorba de România premierului de stânga Victor Ponta (în care oamenii ies din nou în Piaţa Universităţii, la Bucureşti, sau creează grupuri de simpatizanţi ai cauzei pe Facebook) sau de Franţa preşedintelui François Hollande (unde francezii manifestă cu sutele de mii împotriva căsătoriei homosexuale sau a eutanasiei, unde agricultorii protestează în faţa Domului Invalizilor şi cer demisia ministrului Agriculturii, Stéphane Le Foll), sau chiar despre Uniunea Europeană a lui José Manuel Barroso (în care europenii se declară tot mai dezamăgiţi de eurodeputaţii care îi reprezintă la Bruxelles), datele sunt similare: scrutinul s-a făcut, normal, în cunoştinţă de cauză.

Putem presupune că într-un caz naţional precum în scrutinul european, poporul emancipat a citit programme, a cernut candidaţii şi a votat. Realitatea, acum, din teren, este diferită. Ne dăm seama că oamenii au votat din furie, răzbunare, purtaţi de ură, sau, dimpotrivă, de indiferenţă. Că au votat, într-adevăr, în necunoştinţă de cauză, de proiecte, idealuri, şi acum vor să-şi retragă votul de încredere. Deocamdată nu putem să nu remarcăm faptul că, democraţia în sine, nu cuno