Casa de Cultură „Emanoil Petruţ” din Mărăşeşti a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment cultural dedicat luceafărului poeziei româneşti, intitulat „Mihai Eminescu – veşnic tânăr prin ochi de copil”. Activitatea a fost organizată la iniţiativa profesoarelor de Limba şi literatura română dr. Anca Opaiţ şi Roxana Poiană, ambele de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Mărăşeşti.
După prezentarea personalităţii poetului de către elevi, au fost citite versuri de-ale acestuia, unele traduse în mai multe limbi. Invitatul de onoare al activităţii a fost profesorul Virgil Răileanu. Acesta le-a prezentat elevilor şi tuturor celor prezenţi la activitate câteva exemplare din opera lui Eminescu, foarte apreciate fiind ediţia princeps a volumului de versuri „Poesii” şi un volum în miniatură. Momentul artistic a fost de fapt un joc de rol pregătit de elevii şcolii, în lectura profesoarei Ro-xana Poiană. La finalul activităţilor, copiii au fost răsplătiţi cu diplome şi aplauze, iar profesoara Mirela Lorelai Novetschi, director al Şcolii Gimnaziale nr.2 din Mărăşeşti, a apreciat entuziasmul şi perseverenţa elevilor, care au fost dornici să afle mai multe amănunte despre viaţa şi creaţia lui Mihai Eminescu.
Casa de Cultură „Emanoil Petruţ” din Mărăşeşti a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment cultural dedicat luceafărului poeziei româneşti, intitulat „Mihai Eminescu – veşnic tânăr prin ochi de copil”. Activitatea a fost organizată la iniţiativa profesoarelor de Limba şi literatura română dr. Anca Opaiţ şi Roxana Poiană, ambele de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Mărăşeşti.
După prezentarea personalităţii poetului de către elevi, au fost citite versuri de-ale acestuia, unele traduse în mai multe limbi. Invitatul de onoare al activităţii a fost profesorul Virgil Răileanu. Acesta le-a prezentat elevilor şi tuturo