După umilinţa de la Izmir din EuroChallenge, baschetbaliştii medieşeni au strâns rândurile şi au învins sâmbătă seara în campionat, în cadrul etapei a XVIII-a, pe BC Mureş Tg. Mureş cu scorul de 76-63 (29-21). În fapt a fost o tradiţie respectată, având în vedere că gaziştii au învins întotdeauna, din anul 2005 încoace, în toate confruntările de pe teren propriu cu adversarii din judeţul vecin.
Elevii lui Marcel Ţenter au început în trombă partida, conducând cu 6-0 prin reuşitele lui Ivanovic (foto) şi Shiloh. Oaspeţii au replicat anemic, astfel că primul sfert s-a încheiat cu scorul de 21-8.
Al doilea parţial a fost unul de coşmar în primul rând pentru gazde care au reuşit primul coş abia după cinci minute de joc. Greşelile din ambele tabere au făcut ca al doilea sfert, care a revenit oaspeţilor, să se încheie doar cu scorul de 8-13.
Medieşenii au revenit greu în joc şi după pauza mare, când pentru prima oară oaspeţii, printr-un run de 9 puncte, au reuşit să preia conducerea pe tabela de marcaj, scor 29-30, graţie senegalezului Barro. Din acel moment, Krstanovic, Ivanovic şi Lilov aveau să preia frâiele partidei, iar reuşitele acestora de la semidistanţă au făcut diferenţa, chiar dacă şi cel de-al treilea sfert a fost adjudecat tot de mureşeni, scor 23-25.
Ultima secvenţă a meciului ( scor 24-17) a fost practic la discreţia medieşenilor, Ivanovic şi Mandache reuşind faze spectacol. Antrenorul medieşenilor, Marcel Ţenter a declarat la finele partidei că “am avut primele două sferturi slabe, din punct de vedere al procentajului la aruncări. Am reuşit însă să rupem jocul în sfertul al treilea prin aruncările de la distanţă ale lui Ivanovic şi Krstanovic. Orice victorie este importantă pentru noi acum, când ne reclădim echipa. Suntem în plină campanie europeană, facem totul cu paşi mici, trebuie îmbunătăţite absolut t