Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistul Etăgan, strămutat de lux

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 21 ianuarie 2013 ·

Trezorierul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Gheorghe Etăgan, se face vecin cu Corneliu Gârjoabă în cartierul rezidenţial „Primăverii”. Nimic rău până aici, însă situaţia vilei care este ridicată în renumitul cartier de lux se complică dacă adăugăm că face obiectul unei strămutări cu iz ilegal. Asta pentru că terenul şi casa strămutate, aflate în satul Moşneni din comuna Fărcăşeşti, nu se află într-o zonă ce urmează a fi expropriată, CE Oltenia neavând licenţă de exploatare. În plus, nimeni în afară de Etăgan nu a mai fost expropriat. Una peste alta, terenul pe care şi-a ridicat vila din Primăverii avea cu totul altă destinaţie, fosta SNLO trebuind să ridice aici o grădiniţă pentru copiii din cartier.

Gheorghe Etăgan a reuşit, din 2011 şi până în prezent, să intre în categoria strămutaţilor de lux din cartierul Primăverii. Acesta are în lucru o mândreţe de vilă care arată că viaţa de şef, chiar dacă doar adjunct, la o organizaţie sindicală, nu este chiar atât de grea. Asta mai ales pentru că te pune la masă cu directorii din minerit care ştiu în ce direcţie urmează să se ducă excavatoarele din cariere şi, implicit, cine şi în ce fel urmează să fie expropriat. Uneori, însă, se încalcă şi legea. Lucru dovedit în cazul lui Etăgan, fapt ce scoate în evidenţă strânsa legătură care a fost între sindicatele din minerit şi conducerea societăţilor de stat. Astfel, dacă Etăgan nu a vrut să îşi facă firmă, ca Marin Golea de la Rovinari, s-a gândit că nu i-ar strica o casă ridicată din banii fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia, aşa cum şi-au făcut şi alţii, unii aflaţi în puşcărie pentru astfel de tranzacţii.

Expropriat ilegal

Demersurile pentru strămutarea lui Gheorghe Etăgan au început în 2011. Pe vremea când director la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia era Daniel Burlan, un semi-subordonat al sindicatelor la care Etăgan este tr

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 13 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°