Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou număr al Revistei „Mitropolia Olteniei”

Publicat in Gorj Domino, luni 21 ianuarie 2013 ·

Recent, cel mai nou număr al revistei “Mitropolia Olteniei”, 5-8/2012, a văzut lumina tiparului. Publicaţia teologică aduce laolaltă studii, articole, traduceri, predici, recenzii sau meditaţii de cea mai înaltă calitate academică. Prezentul număr al revistei “Mitropolia Olteniei” este deschis de studiul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, “Essence et Personnes dans la Sainte Trinite chez Saint Basile le Grand” (“Natură şi Persoane în Sfânta Treime la Sfântul Vasile cel Mare”). Al doilea material, intitulat “Edictul de la Milan (313) şi impactul lui asupra relaţiilor dintre stat şi Biserică. „Câteva consideraţii istorice, juridice şi eclesiologice”, este semnat de pr. prof. univ. dr. Nicolae Dură, cadru didactic la Facultatea de Teologie “Ovidius” din Constanţa. În acelaşi număr s-au mai încadrat şi studiile: “Pulcheria – Sfântă, Fecioară şi Împărăteasă”, semnat de arhim. Timotei Aioanei, “Identitatea locului naufragiului care purta pe Sfântul Pavel spre Roma” – pr. dr. Sorin Bora etc. La secţiunea “Traduceri”, prof. Maria Truşcă, cadru didactic de limbi clasice la Seminarul Teologic “Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, a semnat textul “Paraclisul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur” – traducere din limba greacă. Lucrările recomandate la rubrica “Recenzii” sunt: “Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe”, semnată de Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, şi “Împotriva lui Eunomie”, a Sfântului Grigorie de Nyssa. Semnatarii celor două prezentări au fost: pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu şi diac. asist. univ. dr. Florin Toader Tomoioagă.

Recent, cel mai nou număr al revistei “Mitropolia Olteniei”, 5-8/2012, a văzut lumina tiparului. Publicaţia teologică aduce laolaltă studii, artic

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 56 minute
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°