Inspector general in mai multe mandate si persoana aflata mai mereu „in carti” pentru functia de secretar de stat in educatie, Camelia Gavrila face o radiografie dura a sistemului de invatamant romanesc. Care crede sefa profesorilor ieseni ca ar trebui sa fie salariul unui dascal si cum ar trebui sa arate o scoala, aflati din interviul urmator.
Daca ar fi sa faceti o analiza, care credeti ca este cea mai mare problema a sistemului de invatamant? Este greu de spus. Daca suntem obiectivi in evaluarea sistemului, descoperim multe dificultati care tin de resursa umana, de calitatea elevilor, de modul cum se pregatesc acestia, de infrastructura scolara. Dar as incepe cu dificultatea produsa de schimbarile legislative constante. Este nevoie de o anumita stabilitate a sistemului, de asumare a unor decizii in structurarea sistemului preuniversitar si de asumare a unei stabilitati pe o durata de 10 ani. In general, reformele in educatie se petrec cu o periodicitate de cam 10 ani, lasand timp ca sistemul sa functioneze si sa primesti un feed-back asupra schimbarilor concepute si apoi se gandesc strategii pentru corectii si eventual pentru conturarea altei viziuni.
Putem vorbi despre o viziune in ultimii 23 de ani? A fost sigur o viziune in anii imediat urmatori Revolutiei. A fost o perioada in care schimburile de experienta si cunoasterea altor sisteme cu experienta democratica au reprezentat un element pozitiv si o posibilitate si de cercetare pedagogica si de schimbare a sistemului. Dar, la un moment dat, am ajuns poate intr-un anume conflict intre inertia sistemului, dorinta parintilor care vor un sistem foarte bun, adecvat fiecarui copil si, pe de alta parte, setul de masuri cu care a venit Guvernul.
Intre „scoala romaneasca scoate tampiti” si analfabetismul functional identificat de testele internationale exista vreo diferenta, alta decat stilistica
