Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely, a declarat că îi va cere ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, să se prezinte în faţa acestei comisii ca să prezinte un raport privind criza ostaticilor din Algeria, în urma căreia doi români au murit.
Borbely a afirmat că în ultimele zile a ţinut legătura atât cu secretarul general al MAE, cât şi cu ministrul de resort, cerându-le să informeze comisia cu privire la situaţia din Algeria, dar nu a primit aceste informaţii.
El a mai spus că îi va cere ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, să vină în faţa Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor sau în faţa comisiilor reunite ale Parlamentului, pentru a prezenta un raport.
„Eu voi fi mâine (luni - n.r.) la Bucureşti. Voi cere MAE să vină la Comisie cât de curând, mâine sau poimâine, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, pentru a prezenta un raport referitor la incidentul din Algeria. Voi vorbi şi cu preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, e posibil să ne întrunim într-o comisie comună în acest sens. Ştiu că s-au făcut demersuri, că s-a întrunit o celulă de criză a statelor membre UE şi una la nivelul României. Din informaţiile mele, oficialii algerieni au informat autorităţile române, ieri (sâmbătă - n.r.) şi azi (duminică - n.r.). E problematic. Statul algerian e foarte ferm, aţi văzut, au spus că rezolvă ei problema, dau foarte puţine detalii, cum aţi văzut, au acţionat în forţă. Nu vreau să mă antepronuţ. După raport, va exista o poziţie oficială a Comisiei”, a declarat, duminică, Laszlo Borbely.
Doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat.
Sâmbătă, premierul Victor Ponta şi ministrul Titus Corlăţean au anunţat că un român a fost ucis în Algeria, iar alţi patru au supravieţuit şi sunt