Concursul pentru ocuparea celor trei posturi disponibile în cadrul Serviciului de Ambulanță Târgu Jiu a fost blocat. Este vorba despre cele trei posturi vacante de șofer pe ambulanță, pentru care și-au depus dosarele 33 de persoane.
Cei 33 de candidați trebuia să susțină examenul pe data de 22 ianuarie, dar concursul a fost blocat pentru că Serviciul de Ambulanță a fost acționat în judecată de către un bărbat căruia i-a fost respins dosarul de înscriere.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță, dosarul bărbatului a fost respins din cauză că nu era complet, din acesta lipsind un document foarte important, diploma de absolvire a liceului. ,,Pentru concursul din data de 22 ianuarie s-a ivit un litigiu între unitate și unul dintre candidați. Din cauza faptului că nu a putut să prezinte un act doveditor al absolvirii liceului, dosarul a fost respins”, a spus Dan Vâlceanu, managerul Serviciului de Ambulanță.
Primul termen al procesului a fost stabilit pentru luna martie, iar concursul se va desfășura abia după ce procesul va fi finalizat.
Concursul pentru ocuparea celor trei posturi disponibile în cadrul Serviciului de Ambulanță Târgu Jiu a fost blocat. Este vorba despre cele trei posturi vacante de șofer pe ambulanță, pentru care și-au depus dosarele 33 de persoane.
Cei 33 de candidați trebuia să susțină examenul pe data de 22 ianuarie, dar concursul a fost blocat pentru că Serviciul de Ambulanță a fost acționat în judecată de către un bărbat căruia i-a fost respins dosarul de înscriere.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță, dosarul bărbatului a fost respins din cauză că nu era complet, din acesta lipsind un document foarte important, diploma de absolvire a liceului. ,,Pentru concursul din data de 22 ianuarie s-a ivit un litigiu între unitate și unul dintre candidați. Din cauza faptului că nu a putut să