Conservatorii cancelarului german Angela Merkel (foto) se clasează pe primul loc în urma scrutinului legislativ regional de ieri din Saxonia Inferioară, dar nu au garanţia că vor putea să conducă acest land din nordul Germaniei, potrivit primelor sondaje realizate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Conservatorii (CDU) erau creditaţi cu 36-37% din voturi, iar aliaţii lor liberali din cadrul FDP cu 9,5-10%. Opoziţia social-democrată (32,5-33%) şi Verzii (13,5%) obţin în total un rezultat comparabil, potrivit sondajelor difuzate de către posturile publice de televiziune.
Aceste alegeri din cel de-al patrulea land ca populaţie al Germaniei, sediu al celui mai mare producător european de automobile – Peugeot –, este singurul test electoral din 2013 înaintea alegerilor decisive din septembrie, mai întâi scrutinul regional Bavaria şi apoi legislativele.
O scădere dramatică a cotelor de popularitate a înregistrat şi candidatul naţional al social-democraţilor pentru funcţia de cancelar, Peer Steinbrück. Dezvăluirile privind onorarii exorbitante încasate pentru nişte conferinţe ţinute în faţa unor bancheri şi directori de concerne au cam şifonat imaginea lui Steinbrück, principalul rival al cancelarei Merkel.