Fanii îl cred erou, conducerea Stelei îl crede fundaş dreapta, jucătorul sîrb insistă că nu e nici una, nici alta.
“Eroul peluzei” sau “ciurucul conducerii”, cum i se spune, mai nou, Novak Martinovici a plecat cu oarecare vîlvă de la Steaua. Asta nu înseamnă că, pînă cînd a trîntit uşa, sîrbul a avut o şedere liniştită la clubul roş-albastru.
A fost transferat de la Pandurii în 2010. E o informaţie nu foarte palpitantă, de aceea se cuvine să adăugăm puţin suspans lărgind cadrul, să apară şi impresarul lui Martinovici: Zvonko Milojkovici. Este “tatăl” fotbaliştilor sîrbi din Liga 1. A intrat în conflict cu şefii de la Gaz Metan, pentru Markovici, cu şefii Rapidului, pentru Bozovici. De curînd, a fost declarat “persona non grata” de către şefii Pandurilor, din cauza lui Vranjes. Conform “Ziuanews.ro”, Milojkovici a sărbătorit plecarea lui Grigoraş cu următoarea axiomă sulfuroasă: “Cine face război cu sîrbii pierde!”.
Lăsînd folclorul geopolitic deoparte, în fotbal, clubul care “face război” cu propriii jucători pierde. Încă din septembrie 2011, conducerea Stelei se plîngea de Martinovici, iar jucătorul se plîngea de conducerea Stelei, care-l folosea fundaş dreapta, nu stoper. S-a petrecut apoi incidentul de la Ploieşti, criticile au luat o pauză, dar au revenit repede şi, în iulie 2012, Martinovici şi Reghecampf ţipau unul la altul în timpul meciului cu Astra. În toamnă, patronul îl afurisea, retoric, pe Piţurcă, “singurul care a văzut un mare fundaş în Martinovici”. După impresarul pricinos, încă o ciudăţenie legată de cazul Martinovici: a fost nevoie de aproape doi ani de certuri, trimiteri la vestiar, răspunsuri obraznice, pînă cînd Martinovici să plece de la Steaua.
A treia ciudăţenie este că nu ştim cît de valoros e stoperul sîrb, pentru că a jucat la Steaua mai mult ca fundaş dreapta. Fireşte, această proastă utilizare l-a nemulţumit, deş
