Pielea pergamentoasă lasă, în jurul ochilor, loc berechet pentru ochelarii vineții ai nopții trecute. De dimineață, pe fugă, a apucat să-i tencuiască temeinic cu niște fond de ten și pudră

Printre clavicule, în decolteul mic, la rându-le, stau adâncite spațiile largi dintre mușchii laterali ai gâtului. Zâmbește. Silabisește, mintal: „Sterno-cleido-mastoidian”. Are suficiente cunoștințe medicale, să nu-și spună că îi pulsează jugulara. Ce prostie! Jugulara e o venă, venele n-au puls. Ei îi pulsează carotida și uneori, în reflexia geamului de la metrou, după ce și-a luat covrigii de dimineață, își numără bătăile amețitoare ale inimii. Uneori mai repede, alteori mai încet, uneori ca un galop împiedicat.

Părul și l-a strâns în coadă, strâns. Are trei generații de fixativ raclate temeinic cu peria matinală care se ordonează către un coc sever. Odată la câteva minute telefonul cu clitoris și multe butoane îi sună. Un șef. Alt șef. Doi subordonați pierduți în spațiu. La altele ca ea e soțul. Sau educatoarea copilului. Mama! Mama din nou. „Vezi că o să te sune verișoara”, aude ca prin ceață, în timp ce degetele de la mâini îi amorțesc, familiar și crusta de sub ochi se umezește prevestitor.

Clitorisul de serviciu din telefon

Ecranul se aprinde din nou: „Mesaj”. Intră în meniu atingând absent „clitorisul” de pe tastatură. Nu e nimic obscen, producătorul de telefoane a folosit asemănarea dintre biluța minimalistă și penisul atavic feminin ca să apeleze la o clasă de carieriști cu profil la fel de negru ca uniforma. Costumul de muncă? Tineri, rapace, psihopați. Femeia e o vulvă și-un organ. Zâmbește din nou, e mai familiarizată cu clitorisul telefonului decât cu un bărbat!

Îi e frică să afle că are o boală psihică, deși așa se simte. Ca și când ți-ai rupt piciorul, doar că nu e piciorul, ci altceva asemănător pe care totuși merge mintea. Nu doarme decât