După primul cincinal sub coordonarea lui Ceauşescu, românii priveau optimişti viitorul. Nu ştiau că intraseră deja în criză energetică, că investiţiile luau căi nebuneşti şi că se încercau pe toate căile împrumuturi externe.

Deşi Ceauşescu a susţinut până la capăt mecanismele economice puse în funcţiune în 1967, acestea n-au dat nici pe departe rezultatele scontate. Doar aceia care cunoştea starea reală a „realizărilor“ şi „neîmplinirilor“ puteau fi încredinţaţi de utopia „viitorului de aur“.

Ca Făt-Frumosul din poveste

După atâţia ani şi după deznodământul cunoscut, programul economic aprobat de congresul din 1969 frapează prin habotnicia voluntarismului şi credinţa în împliniri de poveste. Ceauşescu visează miracole cu ochii deschişi. De altfel, la fel cum Făt-frumos creştea într-o zi cât alţii într-o lună, şi într-un an cât alţii în 7, liderul stabilise că, în 1971, ţara va trece într-o nouă etapă: societatea socialistă multilateral dezvoltată. Până la moarte a tot vorbit despre acest prolog al comunismului fără a-i preciza durata.

Linia de bază a viitorului cincinal viza industrializarea ţării, dar într-un ritm mult mai accelerat: o producţie mai mare cu 75% decât producţia cincinalului 1965-1970. Vârfurile ţintă - industria chimică (o creştere cu 85-92% în 1975 faţă de 1970) şi producţia de oţel. Aluzia la unii tovarăşi care pun întrebări dacă nu cumva e ritmul prea înalt, confirmă mărturiile lui Maurer, Apostol şi Bârlădeanu care-l îndemnaseră, fără succes, la prudenţă. De altfel, în toamna lui 1969, după disensiunile cu Moscova, Maurer va tatona posibilităţile importului de cocs metalurgic din Marea Britanie. Iar în 1970, Ceauşescu va căuta această materie primă de fabricare a oţelurilor în Statele Unite.

Creşterea ratei acumulării

În partea raportului consacrată „politicii de dezvoltare a acumulărilor“, Ceauşescu merge pân