Fetiţa de 9 ani, din Suraia, care vinerea trecută a fost rănită grav în urma unui accident de circulaţie, produs pe drumul dintre Focşani şi Suraia, a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Dr. Bagdasar Arseni” din Bucureşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani, Alina Pelin, fetiţa a fost transferată încă de vineri seara, pentru investigaţii suplimentare.
În urma producerii accidentului, patru persoane au fost rănite. Printre victime s-a numărat şi fata de 9 ani, care a fost proiectată prin geamul maşinii în care se afla, fiind aruncată în faţa unui alt autoturism şi târâtă pe şosea aproximativ 40 de metri. Poliţiştii spun, într-un comunicat de presă, că „la ora 13.32, pe DJ 204 D, S. Ionel., de 34 de ani, din Suraia, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca VW, condus de D. Lucian. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui S. A. M., de 9 ani, pasageră în autoturismul marca Audi, şi a lui D. Lucian, precum şi rănirea uşoară a lui C. Monica şi a lui R. Roxana Mihaela, pasagere în autoturismul marca VW. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”.
Poliţiştii vrânceni au venit cu precizări şi în cazul accidentului mortal produs vineri seara, pe Şoseaua de centură a municipiului Focşani. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul Bogdan Toader, precizează că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei în conducere. „La data de 18 ianuarie a.c., pe DN 2 E85, în municipiul Focşani, Ş. Marin., de 64 de ani, din localitate, în timp ce conducea microbuzul marca Mercedes, din cauza neatenţiei în condu-cere, l-a acroşat şi l-a accidentat mortal pe S. N