Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Floria, supravieţuitor al atacului din Algeria: Cât am fost baricadat am schimbat mesaje cu unul din români. Ultimul lui mesaj a fost "sunt ostatic"

Publicat in Mediafax, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Liviu Floria, românul care a reuşit să se salveze din atacul terorist din Algeria, spune că în perioada în care a fost baricadat în biroul din complexul de la In Amenas a reuşit să schimbe mesaje prin telefon cu unul dintre romanii ucişi, ultimul mesaj al acestuia fiind "sunt ostatic".

Liviu Floria a declarat, duminică seară, că în perioada în care a fost baricadat în biroul din complexul atacat de terorişti a luat legătura telefonic, până la întreruperea telecomunicaţiilor, cu MAE, cu Ambasada din Algeria şi a schimbat sms-uri cu unul dintre românii ucişi, care fusese luat ostatic.

"Era luat ostatic. A fost ultimul lui mesaj către mine: «sunt ostatic». Fusese rănit dimineaţă, era lângă un englez grav rănit şi probabil că a rămas mai mult acolo încercând să îl salveze şi a fost luat ostatic", a spus Floria, care nu a precizat la care dintre cei doi români morţi în Algeria se referă.

El a mai spus că nu a vrut să ia legătura cu familia în această perioadă: "Nu nu am vrut sa vorbesc cu familia, nu am vrut să ştie, nici nu am crezut că o sa dureze atât, am crezut că e o simplă luare de ostatici, că vor cere recompensă şi se va rezolva ceva".

Referindu-se la cei doi români colegi cu el care şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist, Liviu Floria a spus: "Erau nişte băieţi fantastici, oameni de o calitate extraordinară, profesională şi morală".

Vorbind despre drumul său prin deşert, unde a mers timp de 15 ore, după ce a reuşit să evadeze din complex, bărbatul a afirmat că a parcurs aproximativ 35 kilometri, noaptea, pe un teren accidentat, cu pietre şi bolovani şi că a fost "incredibil". El a mai spus că era încălţat în bocancii de serviciu, dar că algerianul care făcea parte din grupul său era încălţat în "adidaşi rupţi şi i se vedea pielea prin talpă".

Patru dintre cei şapte bărbaţi cu care a mers prin deşert au renunţat la u

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 28 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°