Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„O căruţă de reclame” la Casinoul din Parcul Central

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Istoricul Ucu Bodiceanu, coordonator de programe la Casa Municipală de Cultură, şi directorul Asociaţiei Clujul de altădată, Ancuţa-Lăcrimioara Chiş, invită publicul clujean, într-un mod original, la expoziţia intitulată „O căruţă de reclame”, care va fi vernisată, marţi la Centrul de Cultură din Parcul Simion Bărnuţiu. „Tocmai s-a răsturnat, neaşteptat, o căruţă plină cu reclame, la Cluj-Napoca, în faţa fostului Casino din Parcul Central. Le ducem repede, pe toate, în Casino, veniţi să le vedeţi, merită, sunt de la începutul secolului al XX-lea şi până la începutul anilor '90. Cele mai multe sunt ghiduşe şi sunt destinate celor ce şi-au dedicat viaţa muncilor agricole”, spun cei doi organizatori ai expoziţiei, în timp ce aranjează, cu atenţie, lucrările pentru a fi admirate de public.

Unul dintre anunţurile din expoziţie este al unui absolvent de studii agricole. „Caut un post de logofăt! Sfârşind cursul agronomic din Lugoj, cu rezultat foarte bun, caut angajament la vr'o moşie în România. Sunt apt de toate afacerile economice, căsătorit şi în etate de 30 de ani. Reflectanţii binevoiască a se adresa ziarului Tribuna, sub Sârguincios”, spune tânărul din secolul trecut ce caută un loc de muncă.

Şi un producător de maşini electrice de clocit ouă, Gregor Mucke din Viena, îşi face reclamă într-un stil firesc pentru epoca sa, dar amuzant pentru cititorii de azi. „Maşini clocitoare gratuit pentru probă. Unica fabrică de specialitate. Pentru ouă de găină, de raţă, de iribiţe, de fasani şi de gâşte. Sunt cele mai bune maşini şi cele mai ieftine, cu atestate strălucite şi recomandaţii cu sutele, care se trimit fiecăruia gratuit”, susţine Mucke, în reclama sa.

Alte savuroase reclame sunt pentru săpunul popular, fulgi de porumb, ori tractoare tocmai scoase de pe banda de producţie. Un afiş îi avertizează, imperativ, pe agricultori cum să se fer

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 59 minute
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°