I-a pus gînd rău Cezar Preda lui Sever Voinescu. Vrea să-l excludă din PDL pentru nici mai mult nici mai puţin decît trădare. În ce constă trădarea lui Voinescu? I-ar fi făcut reclamă electorală uneia Stavrositu, o blondă care a plecat din PDL, unde n-a mai avut loc pe liste, şi s-a oploşit în partidul lui Diaconescu.
Sever n-a mai candidat pentru parlament, şi-a dat demisia din fruntea partidului, în campanie a stat deoparte, dar susţine că n-a trădat. Şi se-ntreabă cine o fi Cezar Preda. De mare politician nu-l ştie, de mare orator nici atît! Îl caută la categoria nimeni şi-l găseşte acolo, printre ăia mici de tot, care au încăput în parlament pe sub uşa redistribuirii şi care, zice Voinescu, vor să facă din PDL un partid pe măsura lor.
Sever n-o fi trădat PDL-ul, chiar dacă i-o fi scăpat, din galanterie, vreo vorbă de bine despre fosta protejată a Elenei Udrea, însă în campanie n-a lipit nici măcar un afiş în Cişmigiu pentru partidul lui. L-a lăsat pe Boureanu să bată cîmpii şi pe Blaga să năduşească pe la televiziuni, fără să pună şi el umărul cu un citat, acolo, din Kierkegaard sau cu o aluzie la Maica Tereza, încît să nu-l dea pedeliştii dispărut şi să n-aibă Cezar Preda temei să-l acuze de pactizare cu inamicul.
A sărit celălalt Preda al PDL-ului să-l apere de la Bruxelles pe Voinescu. S-au mai indispus preventiv şi cîţiva intelectuali de pe margine că s-au apucat mediocrităţile pedeliste să-l prigonească. Dar dacă vine altul din categoria nimeni şi-l acuză pe Sever de un prea-cinstit noncombat în campanie, el ce face – aduce scutire de la doctor?
vezi şi catavencii.ro
I-a pus gînd rău Cezar Preda lui Sever Voinescu. Vrea să-l excludă din PDL pentru nici mai mult nici mai puţin decît trădare. În ce constă trădarea lui Voinescu? I-ar fi făcut reclamă electorală uneia Stavrositu, o blondă care a plecat din PDL, unde n-a mai avut lo