Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Habar n-am!", o seară culturală de succes - Al doilea eveniment YouthBank Oradea

Publicat in Crisana, duminică 20 ianuarie 2013 ·

O seară culturală complexă de muzică, dans, teatru, literatură şi artă. De asta au avut parte cei care au participat sâmbătă seara, la Casa de Cultură a municipiului, la cel de-al doilea eveniment organizat de YouthBank Oradea. Programul a cuprins, printre altele, piesa de teatru "Iona", un duet instrumental, o expoziţie de artă şi una de fotografie, precum şi o expoziţie cu lucrări ale elevilor de la Liceul de Artă, muzică folk, dans contemporan, dar şi alte momente artistice interesante care au încântat publicul.

Cu acest prilej, şi-au dat concursul: Corul de clopoţei "Hossana", actorul Vlad Paul, Toastmasters Oradea, Patricia Pop, Lizzette Ardelean, Emanuela Colţa, Ioana Rotar, scriitorii Florin Ardelean şi Graţian Lascu. Evenimentul cultural a fost frumos completat de pictorii Horea Sălăgean, Ovidiu Gui şi Szilagyi Szilard, care au avut, fiecare, câte trei lucrări cu tematici diferite. „Am adus trei lucrări de mari dimensiuni, cu tematică abstractă. Anul trecut, am avut o expoziţie personală la Muzeul de Artă din Debreţin, a urmat Salonul Municipal de Artă de la Muzeul Ţării Crişurilor, iar apoi expoziţia de Crăciun de la Galeria de Arte din Oradea", ne-a declarat pictorul Horea Sălăgean. Ovidiu Gui a avut două portrete Pop art şi un peisaj cu Oradea realizat în stil clasic, iar Szilagyi Szilard a prezentat trei lucrări: o reproducere după tabloul Betty, al lui Gerhard Richter, „Luceafărul", după poezia cu acelaşi titlu de Mihai Eminescu, precum şi un tablou abstract, fără titlu. Amfitrioane au fost elevele Andreea Pantiş, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" şi Emanuela Colţa, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel" Oradea.

Un program destinat liceenilor

YouthBank este un program de educaţie non-formală destinat liceenilor. Programul a fost lansat în România, în anul 2006, iar în prezent, este implementat în 11 comunităţi din ţară. Programul

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 25 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°