Valea Vaserului este numai una din atracțiile turistice ale județului Maramureș. Dar și o destinație preferată de fotografii din întreaga țară și nu numai.
În perioada 21-24 februarie, PhotoTOUR şi Mihai Moiceanu invită pe toți cei interesați în inima Maramureşului, “loc din care veţi începe o călătorie inedită cu trenul cu aburi pe Valea Vaserului, călătorie organizată special pentru fotografi”.
„Cursa charter, organizată exclusiv pentru grupul nostru de fotografi porneşte de la Vişeul de Sus şi urcă până la Botizu, din sus de cele trei tunele. Din vagonul de clasă încălzit cu godin, vom putea admira peisajul sălbatic al Văii Vaserului.
Mecanicul va trage frâna în toate punctele cheie pentru ca noi să putem fotografia în voie. Pentru ca atmosfera «feroviară» să fie completă, vom fi cazaţi şi vom servi masa la pensiunea „Carpatia Express”, într-un tren adevărat cu vagoane de dormit clasa I şi vagon restaurant”, a declarat Mihai Moiceanu, fotograf şi îndrumător foto.
Acesta a mai adăugat că o zi va fi dedicată unei ture foto în Ieud, unul dintre cele mai fotogenice sate din ţară. Uliţa, bisericile vechi de lemn, săniile cu fân, portul tradiţional – vor fi subiectele predilecte ale acestui phototour conceput ca o călătorie în timp.
TABĂRĂ FOTO
Perioada de desfăşurare: 21 – 24 februarie 2013
Loc de desfăşurare: Maramureş
Număr locuri disponibile: 4 locuri
Preţ curs: 195 euro (cazare în cameră dublă)
Termen limită de înscriere: 30 ianuarie 2013
Program orientativ
Ziua 1: sosire la Vişeul de Sus, acomodare şi cazare în trenul hotel „Carpatia Express”. Cina o vom lua în vagonul restaurant al hotelului pe şine.
Ziua 2: mic dejun şi tură pe Valea Vaserului cu mocăniţa, o atracţie irezistibilă pentru iubitorii de tehnică şi cale ferată îngustă. Vom călători şi vom opri pentru fotografie în zonele cele m