Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Goeru” junior, eliberat după ce a înjunghiat un om

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 21 ianuarie 2013 ·

Fiul miliardarului Dan Bârcină, zis „Goeru”, a fost băgat la beci pentru 24 de ore şi apoi eliberat după ce, în plină zi, a înjunghiat, în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, un bărbat. Bârcină junior, Paul (31 de ani), s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri, deţinere de armă albă şi lovire”, după ce a fost „implicat într-o altercaţie cu un bărbat de 36 de ani pe care l-a şi lovit cu un cuţit”, după cum preciza inspectorul principal George Neagoe, responsabil mass-media al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Într-o linişte deplină şi departe de spectacolul televizat întâlnit în cazul altor învinuiţi, despre reţinerea fiului de miliardar s-a aflat cu destul de multă greutate, abia după ce tot oraşul vuia că „Goeru al mic a înjunghiat pe cineva”. Fiul miliardarului fugise la Bucureşti

Conflictul dintre Paul Bârcină şi Mitică Văduva, fratele lui „Bulă”, a avut loc chiar în zona zero a municipiului Târgu-Jiu, mai exact la „Pizza Smile” din zona Hotel Gorj. Între cei doi a izbucnit un scandal spontan, după ce juniorul miliardar şi-a amintit că Mitică i-a dat două palme la o frizerie. Astfel, „Goeru” junior l-a lovit cu un cuţit în zona umărului, eveniment în urma căruia Mitică Văduva a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Târgu-Jiu, după care ulterior a fost transferat la Spitalul din Craiova. După acest conflict, copilul miliardarului a părăsit localitatea, ajungând în Bucureşti.

Ieri, a fost însă scos din arestul IPJ Gorj şi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, magistraţii apreciind că Paul Bârcină nu prezintă pericol social, chiar dacă a înjunghiat un om, lăsându-l astfel în libertate. Singura măsură de siguranţă dispusă de procurorii târgujieni a fost aceea de a-i interzice fiului miliardarului Bârcină de a părăsi municipiul Târgu-

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum o ora
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 11 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 6 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 13 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

VIDEO Atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî din Ucraina. Mai mulți copii printre victime

HotNews acum 4 ore
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile locale, precizând că printre victime se află și copii, transmite AFP

Vremea

București
acum

14°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/13°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/17°