In memoria generatiei de confrati mai mari, cea a lui Mihu Dragomir, Dimitrie Stelaru, Neculai Tautu, George Dan,Tudor Musatescu, Geo Dumitrescu, Radu Boureanu, Ghita Dinu, Lucian Grigoresccu, Ion Vlad, Spiru Chintila, Petru Dumitriu, Gellu Naum, Laurentiu Fulga, Sasa Pana, Radu Tudoran, Alexandru Balaci, Mati Aslan,Eugen Schileru, Nicolae Margeanu, Nicolae Crisan, Nicolae Jianu, Mircea Marc, de la care am apucat sa invat ceva din lupta cu poncifele vremii.
Se mai intamplau si din astea dar, cum am spus mai inainte, printr-o asemenea navala de traduceri (al carei stil, nu cantitate, s-a pierdut astazi prin reinstaurarea comercialului care, simplificand cat poate sau urmarind doar vandabilitatea, poate cadea in subcultural), am ajuns la acele superbe opere de inceput ale unor scriitori sovietici declarati a fi la moda prin sustinerea de partid a altor opere. Prin asta puteam studia exact modul in care ei decazusera spre conformism, tocmai pentru ca partidul, prin criticii de serviciu, le sustinea conformismul si nu neaparat opera. Si multa vreme nu-i intelegeam, nu acceptam abandonul nici la Solohov, nici la Leonov, nici la Fadeeev, nici la Fedin; ii catalogam in categoria micilor talente care izbucnesc odata iar apoi dezamagesc. Pana cand mi-am dat seama ca nu era vorba de asa ceva, fiindca nu se-ntampla cu unul sau cu altul. Ci cu o intreaga generatie, daca nu chiar doua, intr-o tara mare, cu o limba de mare circulatie si cu public devorator de literatura, deschis catre sute si chiar mii de scriitori.
Asta era drama, pe care n-am putut-o intelege ca lumea decat dupa ce, prin propria experienta a generatiei mele, pe propria-mi piele si in propriul meu dezavantaj, mi-am dat seama cum arata cu adevarat structura actiunii de critica-control-supraveghere si limitare estetica la factorul impus prin instrumentare ideologica sau chiar politieneaasca. Cel car
