Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Greii“ PDL nu vor lupte interne „cu sânge pe pereţi“

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan nu ştie cine va candida la şefia PDL, dar consideră că această competiţie nu ar trebui să fie „un război cu sânge pe pereţi".

„Nu ştiu cine va candida. Nu ştiu ce fel de competiţie va fi. Eu îmi doresc un singur lucru: ca în această competiţie internă să nu fie un război, cum spuneau unii, cu sânge pe pereţi. Ar fi cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă PDL. În acelaşi timp nu vreau să fie o competiţie a intereselor personale, vreau să fie o competiţie a intereselor pentru partid. Sunt o mare susţinătoare a intereselor temeinice, şi nu heirupiste şi emoţionale sau de orgolii a problemelor din PDL. Dacă vrem să strigăm «revanşă» e foarte uşor. Foarte mulţi dintre noi am fi în situaţia sau în punctul în care am putea să strigăm «revanşă», dar nu e bine pentru PDL pentru că nu întotdeauna cei care strigă «revanşă» sunt şi cei merituoşi”, a spus sâmbătă, la Sibiu, Raluca Turcan, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte discuţiile aprinse şi reacţiile din ultima vreme ale colegilor săi de partid, Turcan a subliniat faptul că „momentul şi locul în care se plasează diferiţi colegi sunt alese de ei" şi că nu este adepta excluderii acestora din PDL. „Niciodată nu am fost adepta eliminărilor din partid, ci am fost o susţinătoare a ocupării de fiecare a locului cel mai potrivit. Până la urmă, momentul şi locul în care se plasează diferiţi colegi de partid evident că sunt alese de ei şi nu pot eu să fac această selecţie, însă niciodată nu am fost adepta excluderii din PDL", a mai spus Turcan.

Întrebată dacă este posibil ca PDL să fie condus de o femeie, Raluca Turcan a afirmat că nu se pune problema unor „discuţii sexiste", ci a performanţei şi a credibilităţii în interiorul, dar mai ales în exteriorul partidului.„Cred că PDL trebuie condus de oameni cu performanţă, oameni care să strângă alţi oameni în jurul lor, in

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°