Următoarea competiţie pentru reamenajarea unui spaţiu public al oraşului vizează pietonalizarea străzii Kogălniceanu, promite primăria, după anunţul pentru Piaţa Mihai Viteazul.
Următoarele obiective luate în calcul pentru a fi regândite în urma unor competiţii între proiectanţi sunt Dealul Cetăţuii şi malurile Someşului, susţine arhitectul şef al oraşului, Ligia Subţirică.
Primul din seria de concursuri pe care le promite administraţia locală după mulţi ani de pauză de la această practică vizează reamenajarea Pieţei Mihai Viteazul, obiectiv pentru care a fost semnat un protocol de colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România. Următorul spaţiu public pentru care se va organiza un concurs este str. M. Kogălniceanu, a declarat primarul Emil Boc. Nu s-a renunţat la ideea unui parking în zonă, dar aceasta a primit o variantă nouă: un garaj subteran automat, cu lift, cu acces dintr-o stradă secundară, astfel încât artera să se transforme în pietonală. Calendarul de concurs va fi anunţat în perioada următoare.
„Eu cred că vom avea cel puţin încă două concursuri, în afară de cele pentru Piaţa M. Viteazul şi str. Kogălniceanu: unul pentru Cetăţuie şi un altul pentru amenajarea malurilor Someşului", a menţionat Subţirică. Arhitecţii propuneau încă de anul trecut un concurs de idei pentru amenajarea Cetăţuii, un obiectiv de prim rang al oraşului. Dealul are nevoie de consolidări, de legături cu oraşul şi de un proiect solid pentru valorificarea punctului de belvedere. În acest caz însă administraţia are de rezolvat problema proprietăţilor din zonă. Amenajarea zonei trebuie gândită unitar pe întreaga suprafaţă, necesitând astfel cooperarea cu proprietarii privaţi, iar soluţia se poate identifica în urma unei competiţii, subliniază arhitecţii.
Deocamdată, primăria a obţinut de la societăţile Unita şi Banca Transilvania dreptul de folosinţă pentru un t