Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Stancu, manager asociat al Centrului Medical Sapientek: „Vrem să dăm un motiv buzoianului să vină la noi, înainte de a pleca la Bucureşti”

Publicat in Opinia Buzau, luni 21 ianuarie 2013 ·

Înfiinţat ca un centru de diagnostic şi tratament ambulator într-o locaţie centrală a oraşului Buzău în anul 2009, Centrul Medical Sapientek se distinge prin echipa medicală de elită, dotări europene şi parteneriate strategice puse în slujba actului medical civilizat şi uman.

La începutul anului 2013, echipa managerială a Centrului Medical Sapientek a deschis prima locaţie în Bucureşti în colaborare cu o importantă companie locală. Acesta este primul pas în implementarea conceptului de „boutique surgery”, ceea ce defineşte un serviciu chirurgical personalizat, într-un cadru intim dezvoltând o relaţie directă, individualizată şi de durată cu pacienţii. În ambele locaţii, centrul beneficiază de echipamente avansate capabile să susţină servicii medicale speciale sau chiar unice în anumite cazuri, cum ar fi, în Buzău, ecografia 4D, dermatoscopia digitală sau fototerapia cu lămpi UVB în bandă îngustă.

În cadrul centrului funcţionează un punct de recoltare analize, probele fiind prelucrate local sau în centre de renume din Bucureşti şi străinătate ce se disting prin calitatea serviciilor şi a standardelor ce le ghidează activitatea.

Misiunea echipei de specialişti a Clinicii Sapientek este de a pune tehnologia în slujba actului medical şi de a reprezenta un vârf tehnologic din punct de vedere al dotării cu echipamente de investigaţie şi tratament. De asemenea, ei îşi propun să aducă medicii specialişti cât mai aproape de buzoieni astfel încât, acestora să le fie cât mai uşor să apeleze la serviciile lor.

„Centrul Medical Sapientek îşi propune o dezvoltare permanentă prin adăugarea de competenţe noi, prin crearea unei reţele de colaboratori la nivel naţional şi prin afilierea la reţele internaţionale de prestare a serviciilor medicale şi de turism medical naţional şi internaţional, astfel încât pacienţii noştri să poată beneficia de servicii va

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 18 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 47 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 41 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°