Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a inghetat bunastarea romanilor. Cat de mult a mai crescut salariul mediu?

Publicat in Wall-Street.ro, luni 21 ianuarie 2013 ·

Castigul salarial mediu net lunar a crescut de peste doua ori in ultimii opt ani, de la putin peste 700 lei la aproape 1.600 lei, dar cel mai mare avans a fost inregistrat pana la inceperea crizei financiare. Pe durata recesiunii, in schimb, castigurile romanilor au batut pasul pe loc, in interiorul unei benzi de variatie destul de inguste dar care ar putea fi sparte cat de curand.

Castigurile salariale au avansat puternic in intervalul 2005-2008, pana sa se instaurase definitiv criza financiara in Romania. In acest interval, castigul salarial mediu lunar a urcat de la 723 lei pana la 1.489 lei, in decembrie 2008, ajutat de primele de la sfarsitul anului.

Insa, incepand cu 2009, castigurile au crescut foarte putin si de abia au mai atins 1.600 lei in decembrie 2011, in rest fiind destule luni in care INS a raportat scaderi ale castigurilor salariale.

Dupa cum se remarca in graficul de mai jos, trendul de crestere s-a oprit odata cu inceperea crizei financiare, dar este foarte posibil ca acesta sa fie reluat prin spargerea nivelului de 1.600 lei.

Oricum, pentru a observa cat de mult a castigat romanul mediu in ceea ce priveste puterea de cumparare in tot acest timp trebuie sa tinem cont de rata inflatiei. Citeste si:Rusia ar putea aloca 6 mld. dolari in 2013 pentru masuri anti-crizaSalariul mediu net a scazut usor: 1428 leiSalariul mediu net a crescut cu 8,1%, la 350 euro

Din 2005 si pana la sfarsitul anului trecut, indicele preturilor de consum a crescut cu circa 60%, cu mult sub rata de crestere a castigului salarial mediu net (peste 200%). Totusi, daca ne uitam la ultimii cinci ani de criza (2008-2012), observam ca inflatia medie a crescut cu peste 30%, in timp ce romanii au castigat nesemnificativ mai mult.

De asemenea, si PIB ajustat la puterea de cumparare a crescut in ultimii 8 ani cu 45%, ceea ce este sub rata m

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 33 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 23 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°