Sunt exasperat de ortodoxie. Moare un om, oricine, și prin testament vrea să fie incinerat. Pentru preoți însă, ultima dorință a omului nu este sfîntă. Nu se duc la înmormîntare, mai mult, lansează un apel către toți creștinii: să nu care cumva să-și dorească să fie incinerați!
Dogmele sunt sfinte, nu Dumnezeu și nici omul. Și pun pariu că sunt mulți enoriași care își fac cruce ori de cîte ori trec lîngă o biserică, dar nu se gîndesc nicio clipă la omul suferind, unic și de neînlocuit, a cărui singur dor a fost luat în bășcălie.
De asemenea, sunt mulți enoriași care-și scutură nasul pe stradă, iar duminică se duc îmbrăcați la patru ace să strige: ”Doamne, miluiește!” Alții care se bat în biserică cu gîndul la Iisus. Alții care plătesc sume exorbitante părintelui ca să afle un viitor de neaflat.
Și iac-așa ipocrizia devine credincioasă…
Sunt exasperat de ortodoxie. Moare un om, oricine, și prin testament vrea să fie incinerat. Pentru preoți însă, ultima dorință a omului nu este sfîntă. Nu se duc la înmormîntare, mai mult, lansează un apel către toți creștinii: să nu care cumva să-și dorească să fie incinerați!
Dogmele sunt sfinte, nu Dumnezeu și nici omul. Și pun pariu că sunt mulți enoriași care își fac cruce ori de cîte ori trec lîngă o biserică, dar nu se gîndesc nicio clipă la omul suferind, unic și de neînlocuit, a cărui singur dor a fost luat în bășcălie.
De asemenea, sunt mulți enoriași care-și scutură nasul pe stradă, iar duminică se duc îmbrăcați la patru ace să strige: ”Doamne, miluiește!” Alții care se bat în biserică cu gîndul la Iisus. Alții care plătesc sume exorbitante părintelui ca să afle un viitor de neaflat.
Și iac-așa ipocrizia devine credincioasă…
