Casele administrate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi locuite în prezent de patrioţi din Moldova, precum Ilie Ilaşcu, vor fi transferate în gestiunea Primăriei Capitalei, care are dreptul să repartizeze imobilele actualilor chiriaşi, a declarat premierul Victor Ponta.
"Am văzut de la presă, evident că nu ştiam, cazul lui Ilie Ilaşcu. Am chemat astăzi pe secretarul general (al Guvernului-n.r.), am înţelesc că e vorba nu doar de Ilie Ilaşcu, ci de câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol. I-am zis: <
El a precizat că, astfel, Ilaşcu va rămâne în locuinţă şi nu va sta tot timpul sub această ameninţare a ceea ce se întâmplă cu locuinţele de la RA-APPS.
Săptămâna trecută, Guvernul a prezentat lista chiriaşilor RA-PPS, pe care figurează, printre alţii, Ilie Ilaşcu, cu o chirie lunară de 429 euro pentru un apartament cu cinci camere de 132 metri pătraţi.
Lista a fost prezentată în contextul în care premierul a anunţat că va restrânge lista persoanelor care au dreptul să locuiască într-o casă RA-APPS.
Ilaşcu a declarat în presă că nu are datorii pentru locuinţa RA-APPS şi că, dacă va fi evacuat din locuinţă, se va întoarce la Tiraspol.
Ilie Ilaşcu este unul dintre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, fost deţinut politic al regimului de la Tira