Până joi, taximetriştii din municipiul Braşov pot depune la Primărie memorii cu problemele pe care le au în desfăşurarea activităţii, urmând ca, săptămâna viitoare, edilii să facă o analiză a acestora şi să caute soluţii pentru îmbunătăţirea acestui serviciu. După contabilizarea acestor deficienţe, se va trece însă şi la sancţiuni. Reprezentanţii municipalităţii au depus deja solicitări atât la Prefectură, cât şi la Inspectoratul de Muncă şi Protecţia Consumatorului câteva adrese prin care solicită intensificarea controalelor în acest domeniu. „La cererea preşedintelui Comisiei de buget-finanţe, Cătălin Leonte, am depus aceste adrese la instituţiile abilitate pentru a reduce evaziunea şi concurenţa neloială dintre taximetrişti. Vrem întâi să vedem care ar fi problemele cu care se confruntă, dar trebuie să ştie că, în acelaşi timp, suntem cu ochii pe ei şi nu vom tolera abaterile de la lege”, a precizat viceprimarul Adrian Atomei.
Tariful maximal aprobat este de 2,2 lei
Cei care lucrează în domeniu pot opta fie pentru plata unui impozit forfetar, de 2.200 de lei/an, fie impozitul clasic, de 16%, pe profitul obţinut, din care 40% ajunge la Primărie, numai că, în acest caz, mulţi taximetrişti încercă să fenteze. Pe de o parte, mulţi dintre şoferi sunt angajaţi „la negru” pentru a nu plăti taxele aferente la stat, pe de altă parte, mulţi s-au specializat la „scurtcircuitarea” aparatelor de taxat. Adică, după ce coboară călătorul, aparatul este „curentat” şi nu înregistrează întreaga cursă, ci doar tariful de pornire. Consilierul local Cătălin Leonte a susţinut că, potrivit estimărilor sale, evaziunea în acest domeniu este cuprinsă între 4,5 şi 7 milioane de lei pe an. Cei mai mulţi taximetrişti se plâng că tariful este prea mic, însă, tariful maximal aprobat de municipalitate este de 2,2 lei, dar numai 22 de taximetrişti îl practică, marea majoritatea, 1.1