Luni, 14 ianuarie 2013, după-amiaza. Ascultător al Radio România Actualităţi, ciulesc urechile la anunţul care prefaţează un scurt interviu cu Andrei Marga, directorul Institutului Cultural Român: În prezenţa lui Andrei Marga s-a inaugurat la Iaşi, Filiala Moldova a Institutului Cultural Român.

Curiozitatea stîrnită de anunţ are două explicaţii, amîndouă ţinînd de interesul meu pentru:

1) Andrei Marga, al cărui destin mi se pare a întruchipa perfect persoana care, lipsită de har în profesia sa, o dă pe politică, spaţiul tuturor rataţilor în meseria lor, de la prostituate (e nevoie şi aici de înzestrare) pînă la gurişti.

2) Comicul care izvorăşte zi de zi şi ceas de ceas din dîmboviţianismul şefiilor româneşti.

Cum adică? mi-am zis, pufnind în rîs, filială a ICR la Iaşi. Din cîte ştiu de la şcoală, în 24 ianuarie 1859, Moldova s-a unit cu Ţara Românească. Evenimentul, căruia îi sunt dedicate, an de an, de 24 ianuarie, Hore ale Unirii în toată ţara, a consfinţit o realitate:

Moldova nu se află dincolo de hotarele ţării.

Misiunea ICR, instituţie dependentă şi de Ministerul Afacerilor Externe, e de a face cunoscută cultura românească peste hotare. Dacă se înfiinţează la Iaşi o filială a ICR, înseamnă că dulcele tîrg al Moldovei a ajuns fără s-o ştim noi hăt departe, peste hotare.

Că nu doar eu gîndeam aşa, mi-a dovedit-o de îndată interviul-pistol luat lui Andrei Marga. Demnă reprezentantă a breslei gazetăreşti, reportera de la RRA a început prin a se uimi niţel de Hotărîrea lui Andrei Marga de a înfiinţa filiale ale ICR în toate provinciile istorice: la Iaşi, la Arad, la Craiova, la Tulcea, la Tîrgu-Jiu, la Cluj.

Andrei Marga a răspuns în stilul care-l defineşte, stil care a alimentat şi va alimenta revistele de umor din România:

Absolut incoerent, cu vădite contraziceri de la un semn de punctuaţie la altul, lăsîndu-ne să băn