Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE: Economia Europei se află încă în scădere

Publicat in Ora de Timis, luni 21 ianuarie 2013 ·

Economia Europei se află încă în scădere, situaţie care face necesar ca statele din zona euro să continue reformele, a declarat economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, potrivit New York Times.

Praet, membru în conisliul guvernatorilor BCE, a respins, totodată, temerile că dobânzile scăzute vor alimenta accelerarea inflaţiei în Germania.

Pieţele financiare s-au mai liniştit în ultima perioadă, a declarat economistul pentru publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, însă este prea devreme pentru a spune că s-a încheiat criza din zona euro. Uniunea monetară nu ar trebui să se bezeze doar pe BCE pentru rezolvarea crizei, a spus el.

“Din păcate, ne aflăm încă într-o fază în care economia se contractă (…) există unele semne pozitive, dar nu este clar dacă ne aflăm într-un moment de schimbare radicală a situaţiei. Marele pericol este ca guvernele să devină prea mulţumite şi să nu facă nimic. Ar fi o greşeală tragică şi ar anula toată evoluţia pozitivă”, a afirmat Praet.

Mai mult pe Economica.net

Economia Europei se află încă în scădere, situaţie care face necesar ca statele din zona euro să continue reformele, a declarat economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, potrivit New York Times.

Praet, membru în conisliul guvernatorilor BCE, a respins, totodată, temerile că dobânzile scăzute vor alimenta accelerarea inflaţiei în Germania.

Pieţele financiare s-au mai liniştit în ultima perioadă, a declarat economistul pentru publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, însă este prea devreme pentru a spune că s-a încheiat criza din zona euro. Uniunea monetară nu ar trebui să se bezeze doar pe BCE pentru rezolvarea crizei, a spus el.

“Din păcate, ne aflăm încă într-o fază în care economia se contractă (…) există unele semne pozitive, dar nu este clar dacă ne află

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 45 minute
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 21 minute
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum 18 minute
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum 24 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Fraţii Menendez, care şi-au ucis părinţii în 1989, în Los Angeles, pot aplica pentru eliberare condiţionată / Un serial Netflix spune povestea lor

G4Media acum o ora
Un judecător din Los Angeles a pronunţat o nouă sentinţă pentru doi fraţi care execută închisoare pe viaţă pentru uciderea părinţilor lor într-o locuinţă luxoasă din Beverly Hills în 1989, făcându-i eligibili pentru eliberare condiţionată, transmite

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 11 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum o ora
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Administraţia Trump retrage încă 450 de milioane de dolari din granturile Universităţii Harvard

News.ro acum 9 ore
Guvernul american a tăiat marţi încă 450 de milioane de dolari din subvenţiile acordate Universităţii Harvard, la o zi după ce conducerea universităţii a făcut apel la dialog, relatează AFP. Susţinător al Israelului, preşedintele american Donald Tru

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°