Constănţeanul a cedat în turul secund al competiţiei de Mare Şlem, Australian Open, chiar în ziua în care a împlinit 28 de ani.
Jucătorul de tenis Horia Tecău a împlinit, sâmbătă, 28 de ani. Sărbătorirea zilei de naştere a fost însă stricată de prestaţia din turul secund de la Australian Open, unde a participat alături de Max Mirnyi, în proba de dublu. Australian Open a fost doar al doilea turneu al acestei perechi, după ce a ajuns până în finala probei de dublu la Sydney.
De această dată, cei doi s-au oprit în turul secund după ce au fost învinşi de către dublul format din Marcos Baghdatis (Cipru) şi Grigor Dimitrov (Bulgaria).
Dublul româno-bielorus a început bine partida şi şi-a adjudecat primul set al întâlnirii cu scorul de 6-3. Adversarii lui Tecău şi Mirnyi au revenit în joc după ce au reuşit să câştige setul secund, cu acelaşi scor cu care pierduse actul inaugural. S-a ajuns astfel în decisiv, un set în care constănţeanul şi partenerul său au rămas practic fără replică.
Baghdatis şi Dimitrov au câştigat decisivul cu 6-2 şi merg astfel în optimi, în timp ce Tecău şi Mirnyi părăsesc întrecerea. Cei doi erau cotaţi cu a patra şansă la victoria finală.
Horia are 13 turnee câştigate la dublu în carieră, dintre care zece alături de Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland).
Pentru ca dezastrul să fie complet, Tecău a pierdut şi la dublu-mixt, probă în care anul trecut a ieşit câştigător. Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands au fost eliminaţi încă din primul tur.Cei doi au fost învinşi cu 6-4, 7-6 (7/5), 10-8 de perechea cehă Lucie Hradecka/Frantisek Cermak,