Premierul Victor Ponta a declarat, la finalul şedinţei USL, că la Statutul parlamentarilor se vor opera doar acele modificări care sunt susţinute de DNA, Parchetul General şi ANI.
“Nu trebuie modificat nimic ce ar putea fi controversat, dar să înţeleg că doar parlamentarii în ţara aceasta pot fi arestaţi fără probe”, a spus Ponta, care a adăugat însă că se „pleacă de la prezumţia de vinovăţie” şi nu cea de nevinovăţie în cazul aleşilor.
„Din cele 27 de ţări ale UE 25 au acest sistem”, a menţionat Victor Ponta.
Deşi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, s-a arătat deranjat de faptul că modificările propuse la Statutul parlamentarilor au fost trimise şi preşedintelui Traian Băsescu, premierul a spus că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a procedat corect.
„Domnul Zgonea a considerat corect un lucru care ţine de procedură, până nu se modifică Statutul parlamentarilor nu se poate aproba bugetul. În această ordine trebuie promulgate de preşedinte şi nu invers, nu poate fi promulgat bugetul şi apoi statutul parlamentarilor. Interesul nostru este să avem cât mai repede adoptat bugetul”, a declarat Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, la finalul şedinţei USL, că la Statutul parlamentarilor se vor opera doar acele modificări care sunt susţinute de DNA, Parchetul General şi ANI.
“Nu trebuie modificat nimic ce ar putea fi controversat, dar să înţeleg că doar parlamentarii în ţara aceasta pot fi arestaţi fără probe”, a spus Ponta, care a adăugat însă că se „pleacă de la prezumţia de vinovăţie” şi nu cea de nevinovăţie în cazul aleşilor.
„Din cele 27 de ţări ale UE 25 au acest sistem”, a menţionat Victor Ponta.
Deşi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, s-a arătat deranjat de faptul că modificările propuse la Statutul parlamentarilor au fost trimise şi preşedintelu