Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn i-a plătit 1,5 milioane de dolari lui Nafissatou Dialo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală, în conformitate cu un acord financiar încheiat în decembrie de către cele două părţi, afirmă Journal du Dimanche (JDD), citat de AFP.
Un acord financiar cu valoare confidenţială a fost anunţat la 10 decembrie de către judecătorul Douglas McKeon de la tribunalul din Bronx în cadrul unei audieri care pune capăt unei saga judiciare.
Săptămânalul francez menţionează o "despăgubire de un milion şi jumătate de dolari, o valoare confirmată în anturajul lui DSK".
Camerista, originară din Guineea, "a primit în realitate un cec cu puţin peste un milion de dolari, 30 la sută din valoarea cecului de la DSK fiind plătită avocaţilor săi, Thompson şi Wigdor", precizează JDD.
"La această sumă se adaugă indemnizaţiile pe care ea le-a primit de la New York Post, tabloid din grupul lui Murdoch", precizează cotidianul. Nafissatou Diallo a dat în judecată în civil cotidianul american, după ce acesta a tratat-o drept prostituată.
JDD afirmă că discuţiile între avocaţi "au început realmente la 8 august 2012, după respingerea cererii de imunitate prezentate de fostul director al FMI".
Cu acest acord, DSK s-a debarasat definitiv de afacerea Diallo, la 19 luni după scandalul planetar care l-a constrâns să demisioneze din FMI şi a pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale acestuia în Franţa. El nu va mai trebui niciodată să explice ce s-a întâmplat la 14 mai 2011 în camera sa de la hotelul Sofitel din New York.

Un aco