Părinţii celor 3 fetiţe veniseră în comună, în urmă cu doi ani, pentru un trai mai bun. Primăria luase toată familia în grijă.
Cele trei fetiţe moarte în incendiul din comuna Nicolae Bălcescu au fost înmormântate luni, 21 ianuarie.
Localnicii sunt impresionaţi de tragedia prin care trece familia Dobre, oameni tare nevoiaşi veniţi din comuna vecină Crucea, în urmă cu doi ani, pentru a-şi găsi ceva de lucru.
Primăria Nicolae Bălcescu şi-a făcut milă de ei: i-a găzduit într-o casă, le-a făcut acte de identitate şi i-a dat bărbatului un loc de muncă. Femeia este însărcinată în patru luni, iar săptămâna trecută şi-a lăsat fetiţele într-o cameră şi a plecat cu treburi prin gospodărie.
Soba a scos scântei, care au aprins patul copilelor. Cea mare, în vârstă de 5 ani, a încercat să iasă din cameră, dar uşa era încuiată. Toate cele 3 fetiţe, dintre care cea mai micuţă nu avea nici 3 ani, au murit asfixiate.
Carmen, Diana şi Andreea Dobre vor fi îngropate luni, 21 ianuarie, pe cheltuiala primăriei.
În comună a fost decretat doliu, iar la înmormântarea fetiţelor a luat parte aproape toată populaţia comunei.