Delegaţia Permanentă a PNL s-a reunit astăzi în şedinţă pentru a se pronunţa asupra exluderii din partid a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, dar şi a deputatului Octavian Bot. Primul a fost exclus, al doilea, în calitate de "protejat" al liderului PNL, a fost sancționat cu avertisment.
UPDATE 10. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, spune că PNL nu a respectat statul partidului în cazul său. "Am luat act de excluderea mea din PNL, însă precizez că excluderea nu a respectat întru totul statutul partidului, însă nu voi contesta decizia BPC. Sunt convins că liberalii vor mai veni să ceară voturi. Rămân un primar independent", a spus Cătălin Cherecheş.
UPDATE 9. Crin Antonescu a anunțat că primarul municipiului Baia Mare a fost exclus din PNL. Despre Octavin Bot, liderul PNL a spus că acesta a fost sancționat de organizația din care face parte, respectiv cea a sectorului 2, cu avertisment.Nemulțumit de acest lucru, vicepreședintele PNL, Cornel Popa, a demisionat. Popa este și liderul organizației Bihor, care cerea sancționarea lui Bot după ce acesta cumpărase o pagină în presa locală pentru a-i insulta pe liberalii locali făcându-i printre altele "inculți" și "ciumeți".
Întrebat dacă este posibil să se împace cu Andrei Chiliman, Antonescu a răspuns negativ. "Nu este loc de împăcare, aici nu este vorba despre doi oameni care s-au certat într-o dimineață. Este o problemă de demnitate pentru Andrei Chiliman dacă dorește să mai rămână într-un partid condus de un om așa cum l-a descris el. "
UPDATE 8. Andrei Chiliman a declarat că în PNL este loc și pentru el și pentru liderul acestui partid, Crin Antonescu, dar și pentru "prietenii pe care dumnealui și i-a trecut pe listă". Totodată acesta a spus că nu crede că va fi exlus din partid.
UPDATE 7. Călin Popescu Tăriceanu susține că în nu a fost în dispută în interiorul PNL cu p