Notă: Recomand citirea acestui articol pe melodia „La Bacău, la Bacău...” Ne amintim împrejurările în care doamna Pivniceru a ajuns ministrul Justiţiei. Era — dacă aţi uitat cumva — turbulenta vară a anului 2012... Sursa: EVZ

Ştim ce misiune avea şi ce garanţii i s-au dat: că va rămâne ministru şi după 9 decembrie. Şi a rămas. Semn clar că stăpânii au fost mulţumiţi de felul în care a răspuns comenzilor. Mai ştim, desigur, şi ce responsabilităţi îi sunt rezervate în viitor. Corvoade pe care, cu aceeaşi conştiinciozitate de soldăţel, le va duce la îndeplinire. Dacă în ţară puţină lume se sinchiseşte de isprăvile acestui vector de imagine uslistă, în străinătate lucrurile stau pe dos.

Din recentul desant al d-nei Pivniceru la Bruxelles, mă izbeşte un singur lucru. O, nu faptul că a cerut acum, la spartul târgului, să se amâne intrarea în vigoare a Codurilor pe justiţie. Nici măcar că a pretins renegocierea procedurile stabilite în ani şi ani de lupte birocratice. Mă izbeşte (dar nu mă miră) că d-na ministru s-a luat la harţă cu oficialităţile europene în originala limbă pe care o vorbeşte. Că a sărit la gâtul d-nei Day prin intermediul translatorului! Nu e nimic rău în faptul că un ministru preferă să se exprime, în discuţiile cu partenerii, în limba propriului stat. Româna e recunoscută, de altfel, la Bruxelles, ca un idiom perfect legitim. Declaraţiile, intervenţiile în plen sau pe secţiuni sunt de asemenea acceptate în limba ţării pe care o reprezinţi.

Numai că d-na Pivniceru se afla în cadrul unor întâlniri de lucru, al unor confruntări care presupuneau multe abordări punctuale, un dialog intens, rapid şi eficace. Or, se ştie, în astfel de împrejurări succesul poate fi asigurat şi de ceea ce se numeşte „body language.” Când gestica, mimica, vocea sunt trecute prin tonalitatea inevitabil mată, plată, neutră a unui traducător, efectul se diminuează co