In spatiul european se discuta nu numai de o noua fiscalitate, ci si de o noua parafiscalitate, acele taxe pe care le achita o categorie mai restransa de agenti economici si a caror colectare este, in unele situatii, externalizata. O astfel de ramura este cea a sumelor datorate titularilor drepturilor de autor, ramura pe cale de disparitie odata cu dezvoltarea tehnologiei comunicatiilor electronice, cu mutarea accentului de la material la imaterial.

Trecerea de la deja clasicul CD la vizualizarea direct de pe internet a operelor conduce la o dezbatere aprinsa cu privire la necesitatea platii darilor catre organismele de gestiune a drepturilor de autor, de catre producatorii si importatorii de aparate sau suporturi care pot reproduce sau pe care se pot stoca opere scrise, audio sau video.

Drepturile de proprietate intelectuala asupra creatiilor artistice au o latura patrimoniala care a suferit modificari importante in ultimele decenii prin introducerea remuneratiilor pentru copie privata. Ele sunt implementate la nivel european, insa modalitatile efective de implementare de la un stat la altul difera foarte mult (pentru mai multe detalii referitoare la legislatia statelor UE a se vedea aici.

Caracterul parafiscal al acestor remuneratii a cauzat de-a lungul timpului a serie intreaga de probleme pentru agentii economici. De la incerta existenta a obligatiei de a le plati, pana la un sistem de colectare externalizat catre organisme de gestiune insarcinate cu puteri de control similare inspectorilor fiscali, plata si cuantumul acestor remuneratii au condus la adevarate campanii judiciare, inca in desfasurare.

Insa, dupa boom-ul imobiliar care a caracterizat anii 2000, anii 2010 pot fi incadrati ca cei de varf ai boom-ului imaterial. Dezvoltarea programelor de calculator, generalizarea din ce in ce mai mare a accesului la internet, multitudinea de br