Un grup de investitori irlandezi a cumpărat peste 600 de hectare de teren pentru construcţia pe raza comunei Hida a unui sat turistic internaţional.
Primarul comunei Hida, Dumitru Petruş, a declarat astăzi că lucrările au demarat prin aprobarea Planului Urbanistic Zonal. Investitorii au cumpărat 650 de hectare de teren de la localnici, pe care urmează să fie construite o bază sportivă, dar şi un adevărat sat turistic ce va cuprinde locuri de cazare, agrement, dar şi oportunităţi de a face sport. Potrivit edilului, investiţiile mai vizează şi construcţia bazei internaţionale de golf, o investiţie despre care se vorbeşte de ani de zile, însă deocamdată fără rezultat. Proiectul există, terenul a fost achiziţionat, iar actele au fost finalizate, ceea ce dă, în opinia edilului, un plus de siguranţă în realizarea investiţiei. Dumitru Petruş a precizat că nu se ştie când va fi finalizată investiţia, în afară de faptul că va contribui la bugetul local cu sume importante, iar localnicii vor putea beneficia de pe urma turismului.
Un grup de investitori irlandezi a cumpărat peste 600 de hectare de teren pentru construcţia pe raza comunei Hida a unui sat turistic internaţional.
Primarul comunei Hida, Dumitru Petruş, a declarat astăzi că lucrările au demarat prin aprobarea Planului Urbanistic Zonal. Investitorii au cumpărat 650 de hectare de teren de la localnici, pe care urmează să fie construite o bază sportivă, dar şi un adevărat sat turistic ce va cuprinde locuri de cazare, agrement, dar şi oportunităţi de a face sport. Potrivit edilului, investiţiile mai vizează şi construcţia bazei internaţionale de golf, o investiţie despre care se vorbeşte de ani de zile, însă deocamdată fără rezultat. Proiectul există, terenul a fost achiziţionat, iar actele au fost finalizate, ceea ce dă, în opinia edilului, un plus de siguranţă în realizarea investiţiei. Dumitru P